O Săptămână Altfel
un sezon de primăvară cu educație în aer liber
Primăvara aduce noi perspective pentru Viața la țară! O Săptămâna ALTFEL sau cinci zile ALTFEL care oferă elevilor prilejul de a se bucura de activități în aer liber dar și de a descoperi cu alți ochi natura înconjurătoare.
Au „buruienile” valoare?
Explorarea plantelor din jurul comunității este o temă suficient de bogată dar în același timp puțin cunoscută de către copii așa că vă invităm într-o incursiune cap-coadă, în care elevii dvs:

Explorează

Explorează vecinătatea casei, devenind capabili să identifice plantele medicinale din jur.

Culeg

Învață care sunt proprietățile curative ale plantelor și cum le pot culege corect.

Procesează

Procesează plantele medicinale culese și le transformă în produse utile în gospodărie.

Marketează

Organizează un târg expozițional în aer liber pentru familie și membrii comunității.
O săptămâna ALTFEL construită în jurul florei spontane

Construiți o experiență de învățare 3D pentru elevii dvs. prin care ei Descoperă, Documentează și Dau mai departe valoarea plantelor medicinale din apropierea comunității în care locuiesc.

Programul de 5 zile ALTFEL – VIAȚA la țară ALTFEL
Îți punem la dispoziție un desfășurător de activități pentru fiecare zi!

ZIUA 1

Explorator și constructor

Elevii explorează comunitatea pentru a identifica zonele în care cresc plante medicinale.
Tot în această zi învață cum să construiască suporturi de uscare a plantelor medicinale.

ZIUA 2

Descoperitor și culegător

Elevii vor descoperi ce produse se realizează din plante medicinale și vor culege plante în mod responsabil.
Tot în această zi, elevii își vor invita părinții și cunoștințele la târgul organizat la final de program.

ZIUA 3

Cusător și producător

Elevii procesează plantele culese pentru care vor croi și coase săculeți. Tot în această zi vor umple săculeții și îi vor transforma în produse finite: ceai și sare de baie (amestec de plante+sare gemă).

ZIUA 4

Cunoscător și planificator

Elevii procesează plantele, învață despre proprietățile lor curative, realizează etichete informative pentru produsele concepute și planifică târgul din ziua următoare.

ZIUA 5

Organizator și promotor

Elevii marketează produsele create făcându-le atractive, pregătesc locul de desfășurare a târgului, îl amenajează și înfrumusețează standurile, prezintă și expun produsele realizate.

Newsletter
Indiferent de întrebare, educația este răspunsul! Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi informații legate de învățarea prin experiență, înscrie-te să primești noutăți despre activitatea noastră. Inițiativele noastre sunt întotdeauna conectate la nevoile pe care le identificăm în sistem.

Program dezvoltat de

Sponsor principal

Partener Strategic

VIAȚA la țară este un proiect inspirat și dezvoltat din GreenIMPACT - Educație pentru ecoturism – locul unde tinerii învață să aprecieze patrimoniul local

Contact

Ai nevoie de mai multe informați?
Suntem la un click distanță: